Botoșăneanul s-a stins din viață la doar 38 de ani.
Un muncitor român în vârstă de 38 de ani a murit marți, 3 mai, la Ollemont, în Valle d’Aosta, în timp ce efectua lucrări de renovare la casa de vacanță a ministrei Justiției din Italia, Marta Cartabia.
Se numea Constantin Cobănel și a decedat în această dimineață, după ce a fost zdrobit de o grindă în garajul vilei unde erau în curs lucrări de renovare, informează Rai News.
Contantin era originar din Botoșani.
La fața locului au intervenit carabinierii, pompierii și elicopterul de la Protecția civilă regională. Personalul sanitar de la 118 nu a putut face altceva decât să constate decesul conaționalului nostru.
Casa aparține de mai mulți ani ministrei Justiției, Marta Cartabia, care își petrece la Ollemont vacanțele. Din vara anului trecut, Cartabia a fost declarată cetățean de onoare al localității respective, potrivit rotalianul.com
„Sunt șocată și profund întristată de ceea ce s-a întâmplat. Un muncitor a murit în urma unui accident de muncă petrecut în casa mea de la munte, din Ollomont, un orășel din Valle d’Aosta. Tocmai am fost informată de autoritățile locale și sunt profund mâhnită de ceea ce s-a întâmplat.”
Muncitorul decedat, conform celor reconstituite până la acest moment, avea firma sa proprie, dar astăzi lucra în numele unei firme cu sediul în Gignod.
„În primul rând aș vrea să-mi exprim toată compasiunea față de familia victimei. Sunt convinsă că autoritățile în drept vor reconstitui cât mai curând întreaga dinamică a faptelor”,
a mai adăugat ministra Justiției.
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024