”E a doua oară când merge. S-a întâmplat... Joi am vorbit cu el”. Mama băiatului mort pe un lac din Zurich nu își mai găsește cuvintele și nici lacrimile. A plâns atât de mult după Petru că pare sleită de puteri.
În haine cernite se plimbă colo-colo prin curtea casei sale din Vorona, aflată chiar la șoseaua care duce spre mănăstire. Soțul îi murise de vreo zece ani, iar băiatul îi era marele sprijin. Fusese căsătorit, însă lucrurile nu au mers așa cum și-ar fi dorit și a pus repede capăt căsniciei, mai ales că nici nu avea copii. Locuia cu mama sa, iar în primăvară, alături de alți tineri voroneni, a decis să plece la muncă în străinătate.
Lucra pe șantier? ”Dar în altă parte unde?” întreabă retoric mama sa. Convorbirea telefonică pe care o purtase joi, 7 iulie, decursese normal, nimic nu părea să prevestească apelul groaznic pe care mama sa l-a primit câteva zile mai târziu: fiul său, Petru Lesniuc, a căzut într-un lac și mai era ținut în viață doar de aparate.
”Era un băiat cu suflet bun și liniștit”, așa a rămas în amintirea unui consătean. Și lui, dar și altora, Petru Lesniuc le zugrăvise prin casă. La 33 de ani era deja un om priceput, însă mirajul Occidentului, al unei vieți mai bune, l-a trimis departe de țară.
Cu tot cu Petru femeia avea doi băieți și două fete. Una dintre ele a plecat spre orașul din Elveția. Abia după ce a ajuns în urbea din Țara Cantoanelor fratele său a fost deconectat de la aparate. Era singurul plecat în străinătate și a devenit și singurul care a plecat în cealaltă lume.
Duminică seară era așteptat să fie adus acasă, acolo unde, de la aflarea veștii îngrozitoare, becul din curtea casei stă deschis fără încetare, de e zi, de e noapte. De la mii de kilometri mama sa încearcă să îi dea puțină lumină.
Pe 5 octombrie ar fi trebuit să împlinească 34 de ani. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024