Tânărul de 24 de ani, care s-a sinucis săptămâna trecută, va fi înmormântat mâine.
Tânărul, care fusese dat dispărut, a fost găsit spânzurat într-o zonă împădurită de din Iași. Robert era însoțitor de zbor la Blue Air. În ziua în care Poliția a anunțat dispariția, tânărul trebuia să se prezinte la serviciu la Aeroportul Iași.
“Nu te vom uita niciodată, copil frumos. Pentru cine vrea să-l conducă pe Robert pe ultimul drum, înmormântarea va avea loc, marţi, ora 14:00, la Cimitirul Petru şi Pavel!”, conform unei mesaj al familiei.
Cazul lui Robert său a stârnit discuţii aprinse în urma dezvăluirilor unei foste colege care a comentat cazul său pe Facebook.
„Este al doilea însoţitor de zbor Blue Air, pe baza Iaşi, care în mai puţin de un an recurge la un astfel de gest. Ambii mi-au fost colegi, am zburat în echipaj cu ei, am mâncat laolaltă, am glumit şi am povestit de-ale fiecăruia, iar astfel de veşti mă mâhnesc profund... Deşi pe un zbor de Köln, Robert devenise subiect de amuzament pentru alţi foşti colegi (fiindcă purta şosete albe la uniformă şi provenea dintr-o familie foarte modestă), îmi amintesc că m-am întors acasă în acea seară şi am plâns pentru acel copil... era un tânăr cu foarte mult bun-simţ, cum rar mi-era dat să văd acolo, foarte respectuos, responsabil şi muncitor. Va rămâne mereu în amintirea mea ca fiind copilul cu zâmbetul pe buze, chiar şi atunci când îmi spunea povestea sa de viaţă, una cel puţin amară... Dumnezeu să te ierte, copil blând şi bun!“, a spus o fostă colegă de serviciu a băiatului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024