Trei oameni, printre care şi un copil de 8 ani, au murit într-un teribil accident.
Maşina în care se aflau cei trei a fost zdrobită de un tir într-o intersecţie din Brătăşanca, în Prahova, duminică seara.
Potrivit Antena 3, impactul a fost atât de puternic încât maşina fost distrusă în întregime. Copilul şi o femeie care se aflau în autovehicul au murit pe loc. Tatăl băiatului s-a stins câteva ore mai târziu la spital. Localnicii sunt revoltaţi că astfel de accidente grave se produc frecvent şi acuză autorităţile că nu iau măsuri.
Accidentul a fost cauzat de neacordarea de prioritate a automobilului în care se afla femeia de 30 de ani și fiul ei, care a lovit un tir. Autocamionul încărcat cu 20 de tone de var, în care se aflau cinci personae, a căzut peste mașină. Doi barbați au fost grav răniți.
Peste 20 de persoane au intervenit pentru a acorda ajutor celor răniți, însă pentru mamă și copilul ei a fost prea târziu.
Nu, nu e martor! Prepeliță ridicat de DNA pentru ce a făcut ca manager la spital
Gabriela Erdic
Jan 22, 2025
Constantin Iftime lansează „Eseul carnivor” la Galeriile de Artă Ștefan Luchian
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile