Un băiețel din Botoșani a murit în condiții tragice, chiar sub privirile părinților săi.
S-a întâmplat într-un sat din comuna Prăjeni. Copilul mai mergea la stână cu tatăl său și îl ajuta cu animalele pe care le dețineau.
La sfârșitul săptămânii trecute, bărbatul a stropit oile cu o substanță împotriva paraziților. Vaporii au fost inhalați de copilul care la câteva ore a intrat în convulsii.
Avea pupila micșorată și nu putea respira. Părinții au sunat la 112, însă medicii l-au găsit pe băiat în stop cardio-respirator.
Ramona Guraliuc, medic șef UPU – SMURD
„Echipajul de terapie intensivă a fost solicitat de către o ambulanță de tip B pentru un copil în vârstă de 7 ani care a fost găsit în stop cardio-respirator asistolă, în urma unei ingestii cu insecticid. S-a efectuat protocol de resuscitare cu intubație oro-traheală, masaj cardiac extern, linie venoasă, 1 mg de andrenalină la trei, cinci minute. După aproximativ 50 de minute de resuscitare s-a declarat decesul”,
Cazul a intrat și în atenția polițiștilor.
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
„Pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care minorul de șapte ani a decedat, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să fie efectuată și autopsia pentru a stabili cauza decesului.”
RAR, avertisment pentru șoferii care își repară mașinile în ateliere clandestine
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Escrocii „romantici” dau târcoale: CUM pot rămâne îndrăgostiții fără bani în conturi
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Schimbare de program: Meciul Botoșaniului cu Universitatea Cluj începe mai devreme
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
WhatsApp își schimbă radical aspectul: Teme și fundaluri noi pentru personalizarea conversațiilor
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
CÂND scăpăm de valul de ger: PROGNOZA meteo pentru luna martie
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile