Viață terminată în pat
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puţin înainte de ora 18.00. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă si spuma și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna. La sosirea gărzii de intervenţie incendiul se manifesta, atât la acoperișul casei, cât și în interior, iar tavanul era prăbușit.
Întrucât existau informaţii că proprietarul nu a reuşit să iasă din casă, pompierii au început căutările, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului. Acesta a fost descoperit decedat, într-una din încăperi, pe un pat.
Peste 50 situații de urgență în ultimele două zile
Pompierii militari au înlăturat și pericolul de explozie, fiind scoasă o butelie din interiorul casei. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile.
În ultima zi din 2014 și prima zi din 2015, forţele
ISU Botoşani au fost solicitate şi au intervenit în 52 situaţii de urgenţă. Este vorba de şase incendii, două misiuni de asigurare a măsurilor PSI pe timpul unor manifestări cu public numeros şi 44 intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical. Pe timpul intervenţiilor au fost salvate sau asistate 44 de persoane.
CITEȘTE ȘI:
Locuință cuprinsă de flăcări, două persoane cu arsuri- AFLĂ detalii