Un teribil accident rutier a avut loc luni după-amiază, o familie a pierit în urma tragicului eveniment dar și un șofer dintr-un alt autoturism.
Un grav accident de circulaţie a avut loc luni după-amiază, pe E 574, în zona Pădurea Sarului, judeţul Olt, iar autorităţile au activat Codul Roşu de intervenţie. O familie întreagă - mamă, tată şi doi copii - a pierit în accident, dar şi un şofer dintr-un alt autoturism. Șoferul unui TIR a lovit frontal un autoturism Seat și un Ford în care se afla o întreagă familie,
Șoferul autoturismului Seat, aflat în stare gravă la spitalul din Slatina, a decedat în urmă cu puţin timp, a transmis purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt, medicul Marian Furtună.
În cealaltă maşină (Ford) se aflau patru persoane, mama, 31 ani, tata, 37 ani şi cei doi copii, de 3 şi 7 ani. Părinţii au decedat la faţa locului, în timp ce copiii, preluaţi în stop cardio-respirator, au fost resuscitaţi zeci de minute, fără rezultat, decesul fiind declarat la UPU Slatina.
Accidentul s-a produs din cauza exploziei unei anvelope, şoferul unui tir care se deplasa pe direcţia Slatina - Craiova pierzând controlul asupra direcţiei de mers şi pătrunzând pe contrasens, unde a lovit frontal două autoturisme, un Seat în care se aflau, au stabilit poliţiştii la încheierea cercetărilor, două persoane, şoferul în vârstă de 62 ani, din Craiova, pierzându-şi viaţa, în timp ce pasagerul a scăpat fără răni, şi un Ford, în care se afla o familie din Craiova - doi adulţi şi doi copii, toţi decedaţi.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a ajuns în cele din urmă şi şoferul TIR-ului implicat în cumplitul accident petrecut pe E 574, la km 33, în judeţul Olt.
Directorul medical al unităţii spitaliceşti, dr. Cătălin Pătru, spune că bărbatul prezintă răni minore.
„Noi, într-adevăr, am declanşat planul galben, am chemat de acasă oameni şi pe Terapie Intensivă, şi oameni care să intre în sală, însă, din păcate, dezdodământul a fost cel pe care îl ştim.“, a precizat Pătru.
Din primele cercetări, cauza probabilă a producerii cumplitului accident este explozia unei anvelope la tirul implicat. Şoferul a pierdut din această cauză controlul asupra direcţiei şi a intrat pe contrasens, lovind cele două autoturisme. (Sursa: Adevărul)
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024