O fată din oraşul vasluian Negreşti a murit marţi seara în urma unui teribil accident de circulaţie, produs la ieşirea din oraş.
Ana Maria Irimiea (19 ani) se afla în autoturism împreună cu soţul ei, Ionuţ Bârzu (26 ani) şi se îndreptau spre localitatea Todireşti, la părinţii fetei La un moment dat, între Negreşti şi localitatea Siliştea, pe o porţiune de drum drept, tânărul de 26 de ani a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens intrând cu autoturismul între un gard şi un stâlp.
În urma impactului deosebit de violent, tânăra de 19 ani, aflată în dreapta şoferului a fost grav rănită. A fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, în stop cardio respirator, însă medicii nu au putut să o mai salveze. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatele arătând că acesta nu consumase băuturi alcoolice.
La audieri, tânărul, aflat în stare de şoc, nu a putut să explice ce s-a întâmplat şi care au fost motivele pentru care a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasarea. A declarat poliţiştilor că nu îşi mai aminteşte, dar că este posibil să fi fi aţipit la volan, pe fondul oboselei acumulate în ultimele zile. Nu a putut să precizeze nici dacă purtau centură de siguranţă, potrivit ziarului Adevărul.
Familia, dar şi comunitate din Negreşti este în stare de şoc. Cei doi tineri s-au căsătorit la sfârşitul săptămânii trecute, duminică având nunta. Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele conducătorului auto, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024