Un accident cumplit, soldat cu mai multe victime a avut loc chiar de Ziua Copilului.
Cinci tineri aflaţi într-o maşină au fost loviţi de un tren, la o trece peste calea ferată. Trei dintre victime au murit pe loc, iar una la câteva ore după accident.
O mașină a fost lovită de tren în Bistrița Năsăud. Potrivit primelor informații, ar fi vorba despre 5 victime: 4 declarate decedate și una transportată în stare gravă la spital.
Șoferița, care a provocat accidentul înfiorător chiar de Ziua Copilului, s-a bazat pe faptul că șoferul unei mașini se asigurase când a traversat calea ferată.
Fără experiență la volan, Lavinia Petruț Pop a fost surprinsă de tren pe care nu l-a putut observa din cauza vegetației mari din apropierea liniilor de cale ferată. Tânăra, care a avut parte e o moarte violentă, urma să împlinească 19 ani lunea aceasta. Obținuse permisul de conducere în aprilie și tot atunci părinții ei îi cumpăraseră o mașină din Germania, pe care nici nu apucase s-o înmatriculeze.
În momentul în care s-a produs accidentul, cei cinci tineri, aflați în mașină, mergeau să-și viziteze bunica în localitatea Negrilești. Alături de Lavinia, se mai aflau în mașină sora sa, Daria, în vârstă de 14 ani, Cosmina, de 12 ani, fratele Darius de 20 de ani și verișorul lor, Rafael Manta, un tânăr de 19 ani care tocmai terminase clasa a XII-la la Liceul Sportiv.
Singura supraviețuitoare a teribilului accident este Cosmina. Copila de 12 ani a fost transportată la o clinică din Târgu Mureș cu un elicopter SMURD. Medicii sunt însă rezervați cu privire la șansele ei de supraviețuire.
Cei patru mai erau așteptați acasă de cei cinci frați, cel mai mic dintre ei având puțin peste un an. Mama celor 9 copii a leșinat, după ce a aflat vestea înfiorătoare. Familia numeroasă trăia de trei ani în blocurile sociale din Viișoara. Potrivit vecinilor, părinții făceau eforturi mari să nu le lipsească nimic copiilor. Aceștia erau bine îngrijiți și nu lipseau de la școală. (Libertatea)
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024