În avion erau două persoane: pilotul și pasagera. Femeia a murit în accident, iar pilotul, un italian, s-a stins câteva ore mai târziu la spital.
Un avion s-a prăbuşit, sâmbătă 2 iulie 2016, între localităţile braşovene Şinca şi Perşani, informează purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.
Pilotul avionului de mici dimensiuni care s-a prăbuşit sâmbătă între localităţile braşovene Şinca şi Perşani, un cetăţean italian de 66 de ani, a decedat în ciuda eforturilor de a-l stabiliza, de peste 4 ore, depuse de medicii de la medicii UPU SMURD Târgu Mureş.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SVJU) Târgu Mureş, Mariana Negoiţă, a declarat că personalul medical al UPU SMURD a depus toate eforturile posibile, dar că pacientul a suferit multiple leziuni incompatibile cu viaţa şi nu a mai putut fi salvat, potrivit 7 est.ro
Parchetul Curţii de Apel Braşov a constituit un dosar în cazul aeronavei de mici dimensiuni care s-a prăbuşit sâmbătă în judeţul Braşov, pentru cercetarea evenimentului.
„Referitor la accidentul din Şinca Veche în care a fost implicat un avion de mici dimensiuni: erau două persoane la bord, una a decedat, a doua a suferit politraumatisme. A fost trimis un elicopter pentru a o prelua şi a o transporta la spital. Elicopterul se afla în misiune spre Ghimbav şi a fost direcţionat spre Şinca Veche”, a precizat Ministerul Afacerilor Interne.
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile