Olimpic la matematică ca elev, a devenit apoi un profesor foarte apreciat și inspector școlar de matematică.
Presa din Italia a anunțat sfârșitul tragic al lui Mihai Mugurel Buga, de 60 de ani, îngropat în zăpadă, după ce o avalanșă l-a surprins în munți.
Tragedia s-a petrecut în Valchiavenna, o vale alpină din provincia Sondrio din Lombardia (Italia). Profesorul de matematică încerca să își recupereze cei doi câini Husky din munți.
Mugurel Mihail Buga era originar din Dorohoi, Botoșani, dar a trăit cea mai mare perioadă din viață la Suceava. Olimpic la matematică ca elev, a devenit apoi un profesor foarte apreciat și inspector școlar de matematică în cadrul IȘJ Suceava.
A plecat în Italia în anul 2001 și acum era stabilit la Ballabio, o localitate la 7 km de Lecco, în Lombardia.
„Am plecat din România din mai multe motive, unul fiind acela că fiul meu trebuia să facă o intervenție chirurgicală, apoi situația economică tot mai grea din țară”, declara el în anul 2015 pentru Gazeta Românească.
Potrivit aceleiași surse, Mugurel Buga, ”Michelle” cum îl strigau prietenii, în vârstă de 60 de ani, a fost găsit fără viață la o altitudine de 1.900 de metri, lângă refugiul Bertacchi din Pasul Spluga, provincia Sondrio, aflată la granița cu Elveția. Fostul profesor de matematică se întorsese acolo, pentru a-și recupera cei doi Husky, potrivit ziaruldepenet.ro.
În urmă cu trei zile, el îi chemase în ajutor pe salvamontiști în zona vârfului Pizzo d’Emet. Salvatorii au găsit doar câinii la fața locului, care au refuzat să-i urmeze. Mugurel Buga găsise adăpost într-un sat elvețian, iar apoi s-a întors în munți pentru a recupera patrupezii, dar a fost surprins de avalanșa care l-a ucis.
Fusese antrenorul echipelor naționale de ciclism, iar în urmă cu câțiva ani reușise să obțină un post de profesor de matematică la Liceul „Bertacchi” din Lecco, scrie ballabionews.com.
Când mergea pe munte, Buga era însoțit tot timpul de cei doi câini Husky ai săi. Așa s-a întâmplat și în 8 ianuarie, când s-a îndreptat spre Pasul Emet de la granița cu Elveția. Atunci a lansat un apel către salvamontiști în care avertizase că bateria telefonului său era încărcată numai 3%. Salvatorii au răspuns cererii sale de ajutor. Mergând pe urmele românului, i-au găsit doar câinii. Însă patrupezii au refuzat să îi urmeze, așa că au rămas în zona refugiului Bertacchi.
La miezul nopții, Buga i-a sunat pe salvamontiști, asigurând că este bine. A doua zi, bărbatul de 60 de ani a fost nevoit să abordeze din nou muntele. S-a întors la 1.900 de metri altitudine, pentru a-și recupera câinii și echipamentul, însă a fost surprins de o avalanșă. Trupul neînsuflețit al botoșăneanul a fost găsit chiar de către cei de la Salvamont, care hotărâseră să meargă să verifice dacă cei doi Husky sunt în regulă. Din păcate, pentru Michele Buga nu s-a mai putut face nimic, medicii fiind nevoiți să declare decesul. Românul lasă în urma lui trei copii.
Dumnezeu să îl ierte!
Un nou COD GALBEN emis de meteorologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aproape ultimii și la suporteri: FC Botoșani, penultimul loc din Liga 1 și la numărul de spectatori
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Urșii de la Comănești vin din nou în mijlocul botoșănenilor: PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Trei case au luat foc în ultimele ore, pompierii au intervenit urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile