Dramă joi dimineaţă. Patru suflete au fost spulberate într-o clipă.
Un tren care circula pe ruta București-Constanța a lovit mortal patru persoane. Accidentul a avut loc joi dimineața, între stațiile Pasărea și Brănești, din județul Ilfov.
Conform primelor informații, victimele sunt o femeie și cei trei copii ai săi, cu vârsta cuprinsă între 2 și 12 ani. Femeia s-ar fi aruncat cu cei mici în fața trenului. Polițiștii spun că au găsit un bilet de adio în apropiere de locul accidentului, printre actele femeii.
Trenul se deplasa cu 160 de km/h, a anunțat purtătorul de cuvânt al CFR Călători. Circulația feroviară a fost blocată mai multe ore pe magistrala spre Constanța.
Întâi, o minoră a fost găsită moartă pe linia de cale ferată. La 500-600 de metri distanță de ea, au fost găsiți mama și frații fetiței, toți decedați.
”La ora 9:27 s-a primit o solicitare pentru un accident de tren la Halta Brănești. Echipajul a ajuns în șase minute. Au fost găsite două victime, un copil de 10 ani decedat și o persoană de sex feminin a cărei vârstă nu se cunoaște, tot decedată. Ar mai putea fi două victime sub tren”, a declarat directorul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, Alis Grasu, la Realitatea TV.
Femeia era însărcinată şi a lăsat și un bilet de adio. Pe o foaie ruptă dintr-o agendă, tânăra a scris: 'Îmi pare rău, nu mai suportam suferinţa!'.
Cei trei copii ai femeii, morţi în tragedie, se numesc Georgiana Mihaela (10 ani), Ana Maria (8 ani) şi Andreea Nicoleta (3 ani).
La faţa locului sunt criminalişti şi reprezentanţi ai poliţiei transporturi, cercetările fiind coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov. (Sursă: Realitatea, sursă foto: Observator)
11 medici au venit la „Mavromati”: Managerul spitalului anunță noi concursuri - VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Medicul Kiss căutat de botoșănenii din diaspora: Au încredere în Spitalul Mavromati
Oana Sava
Nov 20, 2024
ANUNȚUL directorului de la Poșta Botoșani despre închiderea oficiilor din județ
Gabriela Erdic
Nov 20, 2024
Candidații PNL Botoșani invită la dezbateri publice candidații PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024