Luni a avut loc şedinţa consiliului de administraţie al SC Transelectrica SA, în cadrul căreia au fost aprobată alocarea unei sume în valoare de 2,2 milioane de lei, cu titlu de sponsorizare, pentru reconstrucţia caselor distruse de inundaţiile din vara anului 2010 în patru comune ale judeţului.
Anterior, compania încheiase cu primăriile respective contracte de sponsorizare, cu clauza că sumele prevăzute se vor aloca doar dacă vor fi aprobate de CA şi dacă societatea va încheia 2010 cu profit. Primăriile care vor beneficia din sumele primite drept sponsorizare sunt Hilişeu Horia cu 1.581.360 lei, Şendriceni cu 479.200 lei, Văculeşti c 47.920 lei şi Vârfu Câmpului cu 91.520 lei. În total, din partea companiilor subordonate Ministerului Economiei s-au primit donaţii şi sponsorizări suma totală de 7,04 milioane de lei, banii fiind repartizaţi pe unităţi administrative teritoriale în funcţie de numărul de case care au necesitat reconstrucţia după inundaţii.
“Le mulţumesc celor din conducerea societăţii Transelectrica pentru ajutorul acordat. Vor veni toţi banii şi nu mai există nici o piedică pentru autorităţile locale în acţiunea de reconstrucţie a locuinţelor distruse de ape. Primarii trebuie să grăbească lucrările şi să chibzuiască bine fondurile alocate”, a declarat
prefectul Cristian Roman. În calitatea de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă acesta a făcut demersuri la Ministerul Economiei pentru obţinerea acestor sponsorizări.