Scandalul izbucnit la Şcoala din comuna Roma între doi transportatori locali a scos la iveală o serie de nereguli care s-ar putea solda cu cercetarea penală a directorului unităţii de învăţământ dar şi a unui administrator de societate care a transportat timp de trei zile fără a avea însă şi licenţă de transport.
Totul a pornit de la decizia directorului şcolii, Rodica Butnariu care a decis să renunţe la contractul încheiat la începutul acestui an şcolar cu o firmă de transport care să îi ducă pe cei aproape 60 de elevi la ore. Rezultatul a fost unul de haos, fiind pornit un conflict între cele două societăţi de transport, respectiv cea cu care fusese parafată înţelegerea contractuală şi cea agreată de director, totul ajungând şi în atenţia organelor de poliţie.
CITEŞTE:
Scandal la Roma cu părinţi, meciuri politice şi transportatori: FOTO&VIDEO
Joi, 17 ianuarie 2013 şeful Poliţiei Municipale s-a deplasat în comuna Roma pentru a stinge conflictul şi pentru a verifica actele celor doi transportatori. Doar unul a prezentat documentele, cel de-al doilea refuzând acest lucru. Şi asta întrucât, cea de-a doua societate, Lareandy, se pare că nu deţinea licenţă de transport persoane. Reprezentanţii Autorităţii Rutiere Române (ARR) susţin că administratorul acesteia, Daniel Timofte a solicitat verbal licenţa însă nu a mai revenit pentru obţinerea acesteia. „
Dânsul a venit la ARR acum două zile, a întrebat care sunt condiţiile pentru eliberarea licenţei de transport, a copiei conforme pentru un autobuz, de atunci nu s-a mai prezentat pentru autobuzul BT – 50 – VIO şi care vă pot spune că nu are copie conformă, eliberată de către noi. În mod normal nu ar avea dreptul să circule pe drumurile publice, să efectueze activităţi de transport persoane. Deci din punctul nostru de vedere nu este legal dacă nu are copia conformă la bord”, a declarat
inspectorul Ioan Albu din cadrul ARR Botoşani. Pus la curent cu faptul că respectivul autobuz a circulat timp de trei zile transportând copii, inspectorul ARR a declarat franc: „
Treaba lui, circulă ilegal”.
În consecinţă, administratorul firmei Lareandy riscă întocmirea unui dosar penal după cum a menţionat şi şeful Poliţiei Municipale la momentul verificărilor. „
Obligatoriu dacă nu deţine documentaţia legală pentru efectuarea acestui gen de activităţi riscă întocmirea unui dosar penal, dacă nu le prezintă la termen sunt sancţiuni contravenţionale şi activităţile acestea sunt în derulare la Serviciul Rutier”, a spus
Victor Ciubotaru joi la Roma. Conflictul a fost stins după ce în Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ s-a decis renunţarea la ambele societăţi şi transportul elevilor doar cu microbuzul şcolar care să facă mai multe curse pentru a putea duce toţi copiii la clase.
Vezi aici
http://www.arr.ro/files/info-utile/intreprinderi_pers.pdf lista societăţilor care deţin licenţe de transport
CITEŞTE:
Şef din Poliţie la Roma pentru scandalul cu transportul elevilor