Compania de transport public a municipalității face un prim pas spre digitalizare. SC Eltrans SA a perfectat parteneriate cu administratorii a două aplicații mobile.
Prima dintre acestea este 24Pay prin intermediul căreia unitatea Consiliului Local va putea să gestioneze inteligent cele 19 parcări din oraș.
24pay este o aplicație de plată care permite plata cu telefonul mobil prin înrolarea cardului bancar. Securitatea tranzacției este asigurată prin tehnologia Visa/Mastercard, toate tranzacțiile fiind efectuate prin intermediul procesatorului de plată autorizat.
Posesorii de automobile vor putea astfel plăti staționarea automobilului cu cardul.
Câștigați vor fi și călătorii, întrucât vor avea posibilitatea de a-și achita biletele sau chiar să își cumpere abonamente prin 24Pay.
”Toate aceste date vor fi gestionate printr-un dispecerat de la Iași și călătorii noștri vor putea vedea în timp real unde este autobuzul și în cât timp ajunge în stația în care călătorul așteaptă”,
Andrei Turcoman, director general SC Eltrans SA.
Tranzy este a doua aplicație, care funcționează deja în orașe de calibru, precum Iași și Cluj și care va ajuta la gestionarea traficului.
Pe cele nouă autobuze vor fi montate GPS-uri, stațiile vor fi marcate pe Google Maps și prin corelarea datelor furnizate botoșănenii care așteaptă mijlocul de transport vor ști cu exactitate unde se află autobuzul și câte minute mai sunt până la sosirea în stație.
Planurile conducerii SC Eltrans SA sunt ca până la sfârșitul lunii iulie cele două aplicații să devină funcționale.
Aderarea societății la 24Pay și Tranzy este gratuită, singurele costuri ce vor trebui suportate fiind achiziționarea GPS-urilor, care vor fi plătite în cadrul unui abonament lunar de 7 – 9 euro pentru fiecare autobuz.
”Practic, ar fi un prim pas spre digitalizare. Să poată face totul de pe telefon, printr-o singură aplicație. Adică, dacă vrei să îți lași mașina undeva, plătești direct din aplicație, de pe «parcări». Lași mașina, vezi că este foarte aglomerat și vrei să iei autobuzul. Ai intrat pe «transport în comun», îți cumperi bilet și te-ai urcat, îl arăți, colegii noștri care sunt taxatori îl scanează și le apare: achitat prin 24Pay”,
Andrei Turcoman, director general SC Eltrans SA.
În esență, prin cele două aplicații botoșănenii își vor putea cumpăra bilete la mijloacele de transport ale SC Eltrans SA și vor afla în cât timp sosește autobuzul în stație.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024