O nouă soluție pentru traseul autostrăzii „Unirii” A8 la Nordul Municipiului Iași va fi adoptată de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și proiectantul care se ocupă în prezent cu realizarea documentațiilor. Decizia vine în urma unei ședințe cu autoritățile locale și pe fondul nemulțumirilor generate de trasarea autostrăzii prin mijlocul a câtorva sate la nord de municipiul Iași.
HotNews.ro a relatat că noul traseu al autostrăzii Tg Neamț (DN2) - Iași – Ungheni a dat naștere unor ample discuții în rândul localnicilor din pricina schimbărilor substanțiale în zona de nord a Municipiului Iași, un traseu mult diferit față de varianta stabilită în 2011.
În noua configurație de traseu, menită să „aducă” autostrada mai aproape de Iași, viitoarea șosea de mare viteză ar urma să treacă prin mijlocul a cel puțin trei sate, adică va implica exproprieri și demolări de case, la pachet cu secționarea intravilanului.
Pe 4 noiembrie, la sediul CNAIR, sub formă de videoconferință, a avut loc o întâlnire pentru analiza alternativelor de traseu propuse pentru sectorul de autostradă Târgu Neamț – Iași – Ungheni, parte a Autostrăzii A8.
„În cadrul videoconferinței au fost prezenți reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ai Proiectantului, cei ai Unităților Administrativ Teritoriale, cât și proprietarii afectați de către variantele de traseu propuse în cadrul Analizei Multicriteriale 1. Scopul acestei întruniri a fost acela de a prezenta și de a dezbate împreună cu autoritățile locale și organizațiile interesate avantajele și dezavantajele fiecărei variante, precum și impactul acestora, luând în considerare criteriile tehnice, de mediu, economice și sociale”, a transmis CNAIR.
În urma ședinței, pe baza noilor informații puse la dispoziție, s-a constatat că varianta propusă anterior și prezentată de opinia publică are un impact social mai mare asupra locuitorilor decât s-a considerat inițial.
Din acest motiv, CNAIR, împreună cu prestatorul, ”au manifestat deschidere în adoptarea unor noi soluții, astfel încât impactul social asupra locuitorilor să fie cât mai mic”, a mai informat CNAIR.
FOTO: CNAIR
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024