În cazul de față chiar ar putea fi vorba de discriminare. Sau poate indiferență sau într-adevăr celebrele pile își spun cuvântul. Pentru că s-a ajuns în situația în care o curte să fie împărțite la trei familii cu largul concurs al unor funcționari din Primărie, iar bărbații la un pas să se linșeze.
E simplu. Pe strada IC Brătianu, lângă sediul Aquaterm a fost construită o casă ce este locuită de familia lui Benone Feraru, un țigan care stă cu soția, copilul și mama lui oarbă. Mai încolo cu câțiva metri, o altă casă, de fapt o jumătate de casă, compusă din două camere. Jumătatea de clădire a fost la rându-i împărțită în două proprietăți în urma unui divorț și s-a ajuns să fie considerată ca fiind o casă, formată dintr-o cameră. Toate cele trei proprietăți au curte comună (?!).
Țiganul cu familia lui și o bătrână de cealaltă parte, pe numele ei Anișoara Mîrț. A doua proprietate ar aparține unui anume Marius Ciobanu dar care și-ar construi de fapt locuință pe un teren la câteva zeci de metri distanță.
Curtea comună care este de fapt o fâșie de teren între case a fost astfel împărțită…la trei. Și s-a ajuns la situația în care Feraru să nu mai fie lăsat să intre în curte pe vechea poartă și să aibă acces la toaletă pe o bucățică de alee mai îngustă de un metru pe care ar încăpea cu soția doar dacă merg în șir indian, însă nu ar avea succes cu căruțul unui copil.
Și de aici scandalul. Povestește Benone Feraru: ”Vine unul din nepoții dlor și mă fugărește de pe poarta aia de unde intram, dle că am concesionat noi aici și nu mai intri. Atunci eu am luat și mi-am renovat gardul, era unul vechi din fier. După ce am terminat mi-a făcut o reclamație la Poliția Locală, că vecinul a început să betoneze și nu are autorizație de construcție”.
Într-adevăr, cum nu a mai fost lăsat de vecini să intre pe poarta veche, țiganul care muncește să-și crească copiii, și-a făcut poartă nouă și și-a schimbat gardul vechi. În schimb, vecinul i-a trimis polițiștii locali pe cap. S-a ales și cu un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani pentru construcție fără autorizație în perimetrul unui monument istoric. Este vorba despre Casa Silion care culmea este într-o paragină totală fără a se sesiza vreo autoritate însă pentru care s-a încheiat lucrare penală pentru repararea unui gard. Găselnița polițiștilor locali.
Iar scandalurile au tot curs aproape zilnic cu plângeri la Poliție sau bruscări prin curte între cei doi bărbați.
”Am un par aici, o să vi-l arăt. L-am luat și am zis că îți dau în cap dacă te mai apropii de mine. și el s-a încuiat în casă și a sunat la Poliție și a spus: este vecinul care mă amenință cu o sabie că mă omoară”, povestește Benone Feraru ultimul episod cu vecinul lui care ar avea un loc de muncă într-o instituție publică și astfel ”relații” pentru a-și rezolva problema.
Mai mult, la dosarul depus pentru încheierea contractului de concesiune, care nu a trecut și prin Consiliul Local deși este vorba de patrimoniul municipiului, Feraru spune că se regăsește și o semnătură care nu-i aparține și prin care el își dă acordul ca terenul să-i fie concesionat vecinului: ”Eu le-am spus, semnătura mea nu are nici o treabă cu semnătura asta. Și cum a putut Primăria să accepte un act, fără să fiu întrebat? Nu este a mea semnătura asta. Mi-a spus dl Buliga că nu are nici o legătură, că e bine așa cum mi-a făcut”.
Viceprimarul Marius Buliga știe toată povestea însă nu a fost să vadă situația la fața locului. Și-i dă dreptate tot vecinului lui Feraru.
”Sunt trei proprietari acolo iar dl Feraru are suprafața cea mai mare din toți trei. Avem undeva la 150 mp liberi pe care i-am concesionat la toți trei. Când a venit la audiențe dl Feraru i-am propus așa: stricăm toate contractele și împărțim la toți trei egal și dacă împărțim la toți trei egal, mai trebuie să mai luăm din concesiunea dlui Feraru. Că dlui a fost la mine în audiență. E adevărat, i-am închiriat dlui bucata de curte, dl Feraru are închiriat în fața casei, are în spate și are laterala de 80 de cm”, a declarat Marius Buliga.
Ca atare, în ciuda eforturilor depuse de Feraru pentru a se bucura liniștit de traiul alături de familie, rezolvarea probabil că va întârzia să apară, motivul fiind o serie de legături de rudenie cu un anume colonel sau cu o anume persoană de la Penitenciar. Iar țiganul nu vrea decât ca bucățica de teren care-i de fapt curte comună să rămână așa cum e, comună.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024