La mai puţin de două luni de la debut, procesul privind mama care şi-a aruncat copilul nou născut într-un canal din poligonul ACR s-a şi terminat.
Tribunalul Botoşani a hotărât marţi să o condamne pe Gabriela Boghian la pedeapsa de 16 ani de închisoare şi 5 ani de interzicere a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a vota.
Aceasta înseamnă că tânăra va ieşi de după gratii la 37 de ani, în condiţiile în care la data comiterii faptei avea 21 de ani.
Din pedeapsa menţionată, magistratul botoşănean a decis să se deducă reţinerea şi arestul operate din 26 septembrie şi până la data condamnării.
„Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpată, urmând ca aceasta să fie informată că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic”,
hotărâre Tribunalul Botoşani.
Tânăra este totodată obligată să plătească statului suma de 2.800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Ea are drept de apel.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Elevii unui liceu din Botoșani învățați cum să intervină corect la un accident rutier
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Declarația zilei 20 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 20, 2024
Oana Sava
Nov 20, 2024