Botoșănenii care suferă de afecţiuni grave, precum cele oncologice, cardiovasculare şi boli rare, vor avea acces mai rapid şi mai facil la medicamente gratuite şi compensate.
Pacienții vor putea beneficia de medicamente compensate şi gratuite pentru afecţiunile menţionate în baza prescripţiei medicului specialist, fără a mai fi nevoie şi de aprobarea comisiilor de experţi de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Casele de Asigurări de Sănătate de la nivel local, după caz.
"Prin urmare, se scurtează timpul de la momentul diagnosticării până la momentul începerii tratamentului, iar în cazul pacienţilor pentru care tratamentul a fost deja iniţiat continuarea accesului la medicamente se va face mai rapid şi mai simplu, fără a mai parcurge această procedură administrativă", se arată în comunicatul transmis de Executiv.
"Pacienţii beneficiază de prescripţie medicală la momentul diagnosticării, cu încadrarea în criteriile de eligibilitate potrivit protocoalelor terapeutice, asigurându-se astfel accesul mai rapid la medicamentele necesare", se mai precizează în comunicat.
Executivul menţionează că, în prezent, la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) , comisii de experţi aprobă un număr de 70 de DCI-uri (Lista produselor biologice) unice pentru următoarele arii terapeutice: afecţiuni oncologice, boli rare (hemofilie, scleroză multiplă, scleroză tuberoasă etc.), afecţiuni reumatice, tratamentul hepatitei cronice de tip B şi C, tratamentul infertilităţii, obezitate.
Actul normativ va intra în vigoare începând cu 1 martie. (Sursa: Evz)
Iarna reducerilor la Aurora Multimarket – Economisește până la -60%!
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Prins băut la volan după ce a avariat o mașină: CE alcoolemie avea bărbatul
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
ACUM: FC Botoșani la prima conferință din acest an - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile