Au trecut trei ani de zile de la seara fatidică din 2015, când Botoșaniul era șocat de moartea unui om nevinovat, care a sfârșit dându-și viața pentru a salva o alta.
Constantin Brînzilă se afla în misiune cu ambulanța și trebuia să ajungă de urgență la Iași pentru a duce o copilă bolnavă.
Mai făcuse drumul până în capitala Moldovei în nenumărate rânduri cu diverși pacienți aflați în stare gravă în ambulanța sa. În acea seară nu știa că avea să fie ultima lui misiune.
La intersecția străzilor Petru Rareș cu Bulevardul Mihai Eminescu a intrat ca o săgeată, cu semnalele acustice și luminoase aprinse. Se grăbea să ducă fata la timp.
În același timp în intersecție a pătruns și un tir al cărui șofer nu respectase indicatorul STOP. A izbit ambulanța lui nea Costică din plin. Salvatorul a murit în brațele colegilor lui de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) care n-au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Au trecut de atunci trei ani de zile. Mai exact, se vor împlini luni, 19 martie 2018. Ancheta a fost una de durată, până în octombrie anul trecut aflându-se la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), iar de patru luni, dosarul se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.
Prim procurorul județului explică faptul că astfel de dosare, soldate cu persoane decedate sunt unele de durată, din cauza nenumăratelor expertize care trebuie efectuate.
Cea mai relevantă la Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice (INEC) București, care deservește toate județele Moldovei și este supraaglomerată.
„La procuror a ajuns pe la sfârșitul lunii octombrie anul trecut. Nu pot să spun că are foarte mult timp de când stă la Parchet. Dar, cu siguranță a fost o expertiză acolo și aceste expertize cu persoane decedate sunt efectuate la INEC la Iași. Și acolo durează cam un an, asta e perioada”,
Valeriu Chihaia, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani
Șeful Parchetului recomandă familiei lui Constantin Brînzilă să facă o cerere la procurorul de caz pentru urgentarea soluționării, în cazul în care dorește deschiderea mai rapidă a unui proces.
Obiectul expertizei criminalistice auto îl constituie stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier, pe baza urmelor create pe şi de autovehicul pe drum, pe victime sau pe alte obiecte aflate în câmpul infracţional.
Dintre problemele asupra cărora expertul criminalist poate fi întrebat în cadrul expertizei criminalistice auto se regăsesc următoarele:
– stabilirea dinamicii accidentului după urmele create în câmpul infracţional;
– stabilirea direcţiei de deplasare a autovehiculului după urmele lăsate pe segmentul de drum respectiv;
– stabilirea locului impactului;
– stabilirea momentului apariţiei stării de pericol;
– stabilirea spaţiului parcurs de victimă în câmpul vizual al şoferului;
– stabilirea spaţiului parcurs de autovehicul din momentul apariţiei stării de pericol până în cel al impactului;
– stabilirea poziţiei autovehiculului sau a victimei în momentul impactului;
– stabilirea vitezei după urmele de frânare, derapare, răsturnare etc.;
– stabilirea posibilităţilor de evitare a accidentului;
– stabilirea reacţiilor de timp în care s-au derulat anumite secvenţe ale accidentului.
Spre deosebire de expertiza criminalistică, expertiza tehnică auto este menită să pună, cu înalt simţ de răspundere, la dispoziţia organelor de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti, date apte să elucideze tot ce vizează construcţia, exploatarea, întreţinerea şi reparaţia autovehiculelor.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024