Locuințele lor au fost percheziționate, iar acum ei sunt reținuți de oamenii legii.
Trei bărbați din Botoșani au clonat paginile de internet ale mai multor bănci și au furat din conturile clienților peste o jumătate de milion de lei.
Poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale au pus în aplicare trei mandate de aducere, în județul Botoșani, emise pe numele a trei persoane.
Cei trei sunt suspectaţi de săvârșirea infracțiunilor de fals informatic, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
În fapt, în perioada octombrie 2022 – prezent, trei bărbați ar fi creat pagini de internet similare cu cele ale unor instituții bancare, pe care le-ar fi promovat în mediul online, inducând în eroare clienți ai acestor bănci și obținând datele de acces în conturile lor de internet banking.
„Din cercetări, s-a stabilit că bănuiții ar fi folosit datele pentru a accesa conturile de internet banking ale persoanelor vătămate și ar fi transferat în mod fraudulos mai multe sume de bani, creând un prejudiciu de 583.000 de lei”, conform Poliției Capitalei.
În baza mandatelor de aducere, cei trei indivizi au fost audiați, iar în cursul dimineții de luni au fost reținuți, urmând a fi prezentate magistraților cu propunere legală.
„Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră”, precizează Poliția Capitalei.
Cornel Șfaițer, așa cum îl vezi o singură dată pe an: în suman și… astrahan
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Anul 2025 vine cu mai multe zile libere
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Ce se întâmplă cu banii românilor la început de an. Anunțul îngrijorător făcut de BNR
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Când revin elevii și preșcolarii la cursuri după vacanța de iarnă: Calendarul anului școlar
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Noi reguli privind achiziţionarea biletelor de tren cu reducerea de student: În ce cazuri se aplică
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile