Trei angajaţi din Botoşani au reuşit să cîştige anul trecut miliarde de lei vechi numai din salariu. Ei au intrat astfel în Topul 100 al românilor cu cele mai mari retribuţii obţinute în 2009. Unul dintre aceştia a încasat astfel nici mai mult nici mai puţin de 680.329 de lei şi lucrează în domeniul fabricării aparatelor de control şi distribuţie a electricităţii. Cu acest venit se situează pe locul 19 în România din punctul de vedere al cîştigurilor salariale. Al doilea botoşănean prezent în clasament activează în confecţii şi ocupă poziţia 50 la nivel naţional cu un salariu anual de 458.326 de lei. Cel de al treilea este pe locul 98 în România, provine din sectorul transportului rutier de marfă şi a avut o retribuţie totală de 283.916 lei.
Aceste venituri uriaşe înseamnă şi impozite pe măsură plătite la bugetul de stat. Astfel, dintr-un salariu brut lunar de 50.000 de lei trecut pe cartea de muncă, angajatul ia efectiv în mînă 35.070 de lei. Restul merge la stat ca şi contribuţie la şomaj, sănătate, pensii şi impozit propriu zis pe salariu.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024