Acum, în prag de sărbători, ne îndreptăm mai mult spre tradițiile românești. Obiceiurile diferă de la o zonă la alta a țării, ceea ce le oferă unicitate.
Lorena, Iustina și Simona sunt trei tinere îndrăgostite de folclorul și portul popular încă din copilărie. Povestea grupului vocal Fetele din Botoșani a început în urmă cu 3 ani când solistele au compus un cântec despre frumusețea orașului natal.
Piesa a devenit rapid una dintre cele mai ascultate de pe Youtube, relatează Kanal D (video aici). Peste 6 milioane de oameni au ascultat imnul moldovenesc.
„Noi încercăm să aducem și temele cântecelor noastre să fie cumva în actualitate, nu mai putem cânta despre cătănie când nici armată nu se mai face, nici războaie, slavă Domnului, nu mai sunt, atunci încercăm să ne adaptăm și temele, tot din popor, dar cumva să poată fi resimțite și să rezoneze cu cei care le ascultă”, spune Iustina Irimia
Cu multă candoare, fetele din Botoșani au reușit să aducă folclorul românesc aproape de sufletul tinerei generații. Aprecierea care li se întoarce înmiit mai ales în preajma sărbătorilor le face să-și amintească cu dragoste de copilărie.
„Eu sunt profesor de canto popular și pot să spun că sunt foarte mulți copilași care își doresc să meargă pe acest drum, le plac tradițiile și portul nostru popular. De Crăciun, în fiecare seară, chiar și în Ajun, chiar și în prima zi, mergeam cu colinda la fiecare acasă și ajungeam undeva pe la 4-5 dimineața și erau momente foarte frumoase pe care mi le aduc aminte cu mult drag”, spune Lorena Dupu.
Vremurile dificile le-au ținut departe de scenă însă nu se plâng. Crăciunul acesta vor petrece mai mult timp cu cei dragi.
„Am filmat anumite spectacole care s-au difuzat în mediul on-line, unele le-am filmat chiar pe scenele ieșene, deci cumva nu am dus dorul de scenă, a mai călcat așa piciorul pe scenă însă duc și am dus dorul de public, de acel feedback de care noi, artiștii, avem mare nevoie”, spune și Simona Mazăre.
Fetele din Botoșani lucrează la al doilea album pe care își doresc să îl lanseze în curând. Până atunci, ne colindă de la distanță.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024
Ghid instalare centrală termică: pașii esențiali și accesoriile necesare
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024