Intrarea lui Cătălin Buhăianu în PSD ar fi fost precedată de unele discuţii pe care acesta le-ar fi avut cu liberalii. Nu ar fi fost însă singurul care ar fi tatonat terenul, ci toţi deputaţii PDL de Botoşani ar fi dorit să acceadă în PNL.
Unii şi-ar fi exprimat dorinţa chiar imediat după câştigarea alegerilor locale.
„Dl Rebenciuc a venit a doua zi după ce am câştigat Flămânziul să spună la partid că el este liberal şi el vrea să revină în partid”, a afirmat
Florin Ţurcanu. Acesta i-a fi pus telefonic o condiţie umilitoare parlamentarului de Flămânzi ca să poată reveni în partidul din care a plecat în urmă cu mai bine de doi ani.
„I-am zis că discutăm orice altceva, acest aspect doar dacă îl primeşte organizaţia Flămânzi ca simplu membru. Nu ştiu dacă are depusă o cerere acolo”, a mai spus
preşedintele PNL Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
Şeful CJ anunţă transferul a încă doi primari grei de la PDL : Cred sunt aproape toţi
Discuţii ar fi deschis atât Cătălin Buhăianu, cât şi Stelica Strugaru.
„Nici nu s-a luat în calcul şi nici nu se poate lua în calcul aşa ceva (primirea lui Buhăianu – n.r.). Au fost nişte discuţii. Şi dl Strugaru, normal... Personal la mine în birou a fost şi i-am spus că nu pot, asta este, am oameni. Nici de la Bucureşti n-am acceptat, am avut şi eu solicitări”, a arătat
Florin Ţurcanu. Acesta crede că parlamentarii fostei puteri şi-ar fi creat o imagine eronată despre PNL.
„Ei au considerat că, dacă au adunat bani mulţi, cred că pot să cumpere cu bani orice, dar la mine nu-i de vânzare”, le-a transmis
Florin Ţurcanu. Toţi cei trei parlamentari au intrat în PDL de la alte partide, PSD Cătălin Buhăianu, PDL Neculai Rebenciuc şi PRM Stelică Strugaru.
CITEŞTE ŞI:
Liderul PNL caută la MAI calea înregimentării cu acte a primarilor PDL