Cel puţin trei directori de instituţii publice au fost somaţi de primul reprezentant al Guvernului în Botoşani să opteze între funcţiile pe care le ocupă şi candidatura la alegerile parlamentare.
La finalul Colegiului Prefectural care a avut loc luni, Dan Nechifor le-a reamintit şefilor serviciilor publice deconcentrate prevederile legale în vigoare.
„O singură problemă vreau să o supun atenţiei tuturor celor care sunt candidaţi pe listele parlamentare comunicate de către… şi mă refer la cei care au calitatea de funcţionari publici şi ocupă funcţii de conducere. După cum ştiţi, 27 octombrie este termenul limită de depunere a candidaturilor la Biroul Electoral Judeţean. Ştiţi prevederile legale, sfatul meu este să evitaţi, aşa cum prevede legea 161/2003 să apăraţi în mod public poziţia unui partid politic, să evitaţi activităţile politice”,
Dan Nechifor, prefect.
La şedinţă au participat, printre alţii, Marius Budăi, director la Casa Judeţeană de Pensii, Răzvan Rotaru, comisar şef la Garda de Mediu şi Costel Lupaşcu, director la Casa de Asigurări de Sănătate. Nici unul nu a luat cuvântul, iar prefectul nu a făcut nominalizări, în schimb a cerut clar ca la data de 27 octombrie, „să nu mai deţineţi acea funcţie publică de conducere, iar raporturile de serviciu să fie suspendate”.
Cei trei directori menţionaţi au fost anunţaţi de două ori de preşedintele PSD Botoşani drept candidaţi la alegerile parlamentare.
Case învăluite de fum în această dimineață, o familie cu doi copii evacuată de pompieri
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
FC Botoșani a împrumutat un fundaș de la Rapid
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
Scrisoare de la Silegeanu către Iftime: Subsemnatul, vă adresez această solicitare…
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
O comedie romantică de neratat, în avanpremieră la Happy Cinema – Programul săptămânii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 08, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile