Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit trei documente de identitate cu însemnele autorităților române, ascunse în borseta unui bărbat cu dublă cetățenie, care s-au dovedit a fi false.
În data de 8 iulie, în jurul orei 23.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, D.C., cu cetățenie română și moldovenească, în vârstă de 37 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Franța.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit ocazie cu care au fost descoperit ascunse, în borseta lui D.C., trei cărți de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate date și fotografii aparținând altor persoane.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false total.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a fost contactat de un concetățean care l-a rugat să transporte cele trei documente în Franța și că nu avea cunoștință despre faptul că documentele în cauză sunt false ori falsificate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024