Dintr-o listă de opt inspectori școlari pentru care s-a solicitat aviz din partea Ministerului Educației și Cercetării Naționale, doar o parte au primit răspuns pozitiv.
Ceilalți părăsesc posturile din schema de inspectori a Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani.
S-a solicitat aviz pentru inspectorii școlari: Crina Murariu, Ionuț Anisie, Otilea Sandu, Ana Maria Loghin, Irina Telișcă, Rodica Mighiu, Liliana Chira și Rodica Dămii.
Inspectorii susținuți de PSD, respectiv Crina Murariu, Ionuț Anisie și Otilea Sandu nu au primit avizul și astfel mandatul lor încetează de drept.
De asemenea, de astăzi încetează și mandatele inspectorilor Ciprian Manolache și Constantin Giosu care revin la catedre. Cei doi nu au fost nominalizați pe lista transmisă la minister de inspectorul general.
Lista avizată de minister a ajuns la sediul IȘJ în cursul zilei de astăzi.
Neoficial se pare că au fost purtate o serie de negocieri la nivel local, iar Gabriel Hârtie, inspectorul școlar general ar fi insistat pentru menținerea celor trei.
Procedural, inspectorul școlar general numește inspectori dar cu avizul Ministerului Educației.
„Probabil că în viitorul apropiat vor fi alte nominalizări pentru posturile rămase libere”,
Paul Octav, inspector școlar general adjunct
Gabriel Hârtie ar fi pierdut controlul și în Consiliul de Administrație, odată cu numirea pe postul de adjunct al Adei Macovei și prin plecarea inspectorilor Crina Murariu și Ionuț Anisie care urmează să fie înlocuiți în CA cu Rodica Mighiu și Romică Vărvăruc.
Din nou, contactat de Botoșăneanul, Gabriel Hârtie nu a răspuns la telefon.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024