Încă un caz de intoxicație ușoară cu monoxid de carbon, al treilea din această toamnă.
În cazul înregistrat astăzi, 24 septembrie 2018, un localnic din satul Victoria, comuna Hlipiceni a sunat la 112 și a cerut ajutor pentru trei persoane care erau căzute într-un meci în care se aflau butoaie de must fermentat.
Spre locul indicat au pornit două ambulanțe, echipajul de prim ajutor și terapia intensivă mobilă.
Personalul medical a găsit o femeie de 50 de ani și doi bărbați de 40, respectiv 47 de ani care au fost scoși din beci de vecini.
Din fericire și-au revenit în simțiri iar starea lor nu a fost una gravă.
„La fața locului au ajuns un echipaj SMURD și echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță. Toate trei persoanele sunt conștiente ș refuză transportul la spital”,
Dorina Lupu, purtător de cuvânt ISU Botoșani
În urmă cu câțiva ani la Botoșani s-a înregistrat una dintre cele mai mari tragedii cauzate de monoxidul de carbon, atunci trei botoșăneni tineri sfârșind în acest mod.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL:
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024