Anunțul a fost făcut de către Delgaz Grid printr-un comunicat de presă.
Localitățile Hudum, Mănăstirea Doamnei și Agafton, care aparțin comunei Curtești (județul Botoșani), beneficiază de alimentare cu gaze naturale de la finele anului trecut, urmare a parteneriatului public-privat dintre autoritățile locale și operatorul rețelei de distribuție Delgaz Grid. Peste 2,5 milioane de lei este valoarea investiției care a constat în înființarea rețelei de gaze naturale din cele trei localități, în lungime de circa 11 kilometri.
Etapa următoare pe care o au de parcurs locuitorii din Hudum, Mănăstirea Doamnei și Agafton, respectiv instituțiile și firmele din zonă, este realizarea racordurilor individuale.
„Aproape jumătate din valoarea investiției din comuna Curtești a fost contribuția companiei Delgaz Grid. Cele trei distribuții nou-înființate în județul Botoșani sunt parte a celor 14 realizate pe parcursul anului trecut în baza parteneriatelor încheiate cu autoritățile locale”,
spune Cristian Ifrim, directorul general adjunct al Delgaz Grid.
„Asocierea cu compania Delgaz Grid a fost una de impact și iată că rețeaua de gaz nu mai este doar un proiect pe hârtie, ci a devenit o realitate. În curând, întreaga comunitate din zonă va resimți beneficiile alimentării cu gaze naturale”,
Maricel Anton, primarul comunei Curtești.
În anul 2023, Delgaz Grid a înființat 14 distribuții de gaze naturale, lungimea totală a rețelei construite depășind 110 km. Cea mai mare distribuție de gaze naturale dintre cele 14 înființate în 2023 în parteneriat cu autoritățile locale este cea din municipiul Toplița (jud. Harghita), cu o lungime de 35 de kilometri.
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024