În ultimele trei luni, numărul cazurilor de COVID a crescut semnificativ. Iar asta o arată datele statistice prezentate de directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliței.
Directorul DSP a făcut o retrospectivă a situației epidemiologice din ultimele luni.
Ce arată datele statistice?
„În ultimele 3 luni am avut o creștere semnificativă la nivelul județului Botoșani. Dacă la început oamenii au avut acele măsuri care au fost restrictive, lumea a respectat cu strictețe aceste măsuri, relaxarea cu un număr mai mare de cazuri. În ultima perioadă avem un număr mare de cazuri la nivelul județului Botoșani și cazuri grave”,
Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.
Iată câte date ilustrative în acest sens:
15 iunie – 15 iulie: 185 de cazuri noi și 17 decese
15 iulie – 15 august: 144 de cazuri și 9 decese
15 august – 15 septembrie: 221 de cazuri și 8 decese
15 septembrie – 14 octombrie: 626 de cazuri și 14 decese
15 octombrie – 14 noiembrie: 2.548 de cazuri și 60 de decese
15 noiembrie – 14 decembrie: 2.527 de cazuri și 62 de decese
Iar de pe 15 până pe 20 decembrie au fost înregistrate 347 de cazuri noi și 22 de decese.
Șefa DSP Botoșani a atras atenția asupra faptului că a crescut numărul deceselor întrucât pacienții se prezintă foarte târziu.
„Pacienții să se prezinte la spital, să nu stea să aștepte mult. Vin foarte târziu că le este frică să vină la spital că iau COVID. Ei trebuie să înțeleagă că la Spitalul Județean, care este spital în prima linie în lupta cu COVID, sunt măsuri de protecție. În saloanele tampon stau singuri, deci nu intră în contact direct. Ei sunt testați la internare, dacă sunt negativi vor fi redirecționați pe zona non-covid, dacă sunt pozitivi pe zona COVID. Măsurile sunt total diferite față de cele din primăvară”,
Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.
Vestea bună e că în ultimele două zile a început să scadă numărul de cazuri. Rata de infectare la nivelul municipiului a ajuns la 3, 84, iar la nivelul județului 1, 72.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024