Un accident de circulație în lanț s-a produs aseară pe o stradă din municipiul Botoșani. Trei autoturisme au intrat în coliziune, iar în urma unui control efectuat de polițiști s-a constat că unul dintre șoferi avea permisul de conducere suspendat.
Joi, la ora 21.30, Ș. C. de 35 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Octav Onicescu, din municipiu, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de D. M. din municipiul Botoșani, autoturism care a fost proiectat într-un alt autovehicul, condus de U. G. de 39 de ani, din municipiul Botoşani. În urma producerii evenimentului, nu au rezultat victime omeneşti. Verificările efectuate au stabilit că U. G. avea permisul de conducere suspendat din data de 23 aprilie 2016. Cei trei conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
”În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea de drumurile publice a unui autoturism de către o persoană, al cărui drept de a conducere vechicule pe drumurile publice i-a fost suspendat”, se arată în comunicatul de presă emis în această dimineață de Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani (IPJ).
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile