La aproximativ jumătate de an distanță de alegerile locale din 2020, liderii politici de la Botoșani au început deja discuțiile și au deschis cursele pentru stabilirea candidaților care vor ieși în fața botoșănenilor pentru voturi.
Pentru Primăria Botoșani s-a stabilit un candidat, în persoana viceprimarului Cosmin Andrei și probabil că se lucrează și pe lista pentru Consiliul Local care se dorește a fi una împrospătată, având în vedere prestația ștearsă a actualilor aleși locali PSD.
La Consiliul Județean în schimb, toate informațiile rămân în urmă. Oficial sunt trei persoane care își doresc locul lui Costică Macaleți, altele decât Costică Macaleți.
Numele lor nu pot fi însă făcute publice.
„Avem mai multe persoane, dar nu o vă spunem numele lor. Nu ar fi corect. Pentru Consiliul Județean, noi în următorul Comitet Executiv trebuie să lansăm perioada oficială de depunere a candidaturilor. Deocamdată noi avem niște discuții cu colegii noștri. Nu avem o înscriere oficială ca să facem publice numele”,
Marius Budăi, președinte executiv PSD
Aceasta secretomanie ar fi cauzată chiar de statutul partidului și de faptul că, nefiind încă o cursă stabilită în interiorul PSD, doritorii se pot răzgândi.
„Sunt chestiuni care se pot discuta în interiorul partidului, iar o decizie luată cu o majoritate în partid poate să anuleze o alta din urmă. Deci, oricum era o chestiune nestatutară”,
Marius Budăi, președinte executiv PSD
Numele actualului președinte al CJ s-a evitat a fi rostit. Întrebați dacă totuși ar avea susținere de la partid pentru un nou mandat, răspunsul a fost: „Dacă dl Costică Macaleți se va înscrie în perioada statutară și va dori acest lucru, se va alătura celorlalți colegi în competiția internă”.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
RAZIE nocturnă în weekend: Amenzi și localuri verificate de polițiști și jandarmi
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024