O nouă alertă vizează județul Botoșani, autoritățile sanitar veterinare sunt în plină organizare pentru ca în decurs de două ore să ajungă în „pădurea neagră”.
Astfel este denumit fondul forestier de la Pomârla unde a izbucnit primul focar de pestă porcină africană.
În cursul zilei de marți, 12 martie 2019 au mai fost descoperite trei animale moarte. Trei porci mistreți, dintre care unul mâncat de alte animale.
Potrivit reprezentanților Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) localnicul care a găsit mistreții ar fi arătat că ar fi vorba de mai multe cadavre.
„Ne organizăm în două ore, nu putem spune că sunt pozitivi, în schimb tratăm ca și cum avem suspiciune de pestă porcină africană. Având în vedere că sunt în „pădurea neagră” de la Pomârla, pădurea cu pesta porcină africană, noi facem toată procedura astăzi, mâine aflăm rezultatele”,
Minodora Vasiliu, director executiv DSVSA Botoșani
Pentru acești mistreți, având în vedere că au fost găsiți pe un focar deja existent, vor fi luate în considerare analizele de la laboratorul de la Suceava, nemaifiind necesară confirmarea de la București.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Început de lună cu avanpremiere la Happy Cinema: PROGRAMUL filmelor
Redacția Botoșăneanul
Feb 28, 2025
Eficientizează-ți și modernizează-ți bucătăria și revoluționează modul în care gătești
Redacția Botoșăneanul
Feb 28, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 28, 2025
Pompieri botoșăneni avansați în grad de Ziua Protecției Civile - VIDEO
Ramona Lupu
Feb 28, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile