Patru tineri au ajuns la spital în prima parte a zilei de marți, 17 decembrie 2024, în urma unui accident de muncă petrecut la Barajul Stânca – Costești.
Aceștia au fost supuși mai multor investigații medicale. Cadrele medicale au decis ca trei dintre ei să rămână internați pe Secția Medicală.
Reamintim că patru bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 36 de ani, au nevoie de îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău în timp ce lucrau într-un cămin general de alimentare cu apă, la Barajul Stânca-Costești. Doi dintre ei au ieșit singuri din bazin, ceilalți doi fiind scoși de către colegi. Martorii la eveniment au sunat după ajutor, la 112.
La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești, cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, două ambulanțe SAJ și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.
Primele echipaje care au ajuns la fața locului au constatat faptul că toate cele patru persoane erau scoase din cămin, una fiind semiconștientă. Echipajele medicale au acordat primul ajutor victimelor, fiind administrat oxigen, iar ulterior au fost transportate la spital.
AVARIE cauzată de o firmă, mii de botoșăneni fără apă ASTĂZI
Gabriela Erdic
Dec 17, 2024
Două TIR-uri s-au ciocnit pe „drumul morții”, o persoană rămasă încarcerată
Redacția Botoșăneanul
Dec 17, 2024
Botoșănean bătut cu parul în propria casă, doi bărbați ajung la Tribunal
Redacția Botoșăneanul
Dec 17, 2024
Elevii din nordul județului încurajați să semnaleze faptele de corupție
Redacția Botoșăneanul
Dec 17, 2024
Trei tineri internați în spital după accidentul de muncă de la baraj
Redacția Botoșăneanul
Dec 17, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile