Cu această ocazie, președintele Tribunalului Botoșani, judecătorul Mihaela Ungureanu, a transmis un comunicat de presă pe care îl redă integral mai jos.
În prima duminică a lunii iulie sărbătorim anual „Ziua Justiției”, care în acest an va avea loc pe data de 07 iulie 2024.
„Ziua Justiției”, simbol al unității profesioniștilor dreptului, și, totodată, un bun moment de cugetare și reflecție asupra justiției care serviciu public în slujba cetățeanului, este o zi care marchează rolul și importanța puterii judecătorești, ca putere distinctă în statul român cu rol important în înfăptuirea actului de justiție.
Cu această ocazie, urăm „La mulți ani justiției române, tuturor judecătorilor, procurorilor, avocaților, consilierilor juridici, grefierilor, executorilor judecătorești și celorlalte profesii juridice!”
Aducem la cunoștința publicului că prin grija Consiliului Superior al Magistraturii au fost elaborate o serie de broșuri informative, care vor fi puse la dispoziția persoanelor interesate prin intermediul Biroului de Informare și Relații Publice al Tribunalului Botoșani.
Președinte,
Judecător Mihaela Ungureanu
Trei polițiști examinatori de la Suceava au fost arestați preventiv în dosarul de corupție
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Casă cuprinsă de flăcări, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Concurență pentru un post la Spitalul Județean: CÂTE persoane s-au înscris la concurs
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Nicio schimbare: Botoșaniul, în topul județelor cu cele mai mici pensii
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Fosta iubită a lui Bordea rupe tăcerea: Pe Cătălin îl iubesc / Eram foarte fericiți
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile