Triplă crimă noaptea trecută în judeţul Argeş. Membrii a două familii de romi s-au tăiat pur şi simplu între ei cu cuţitele după ce şi-au reproşat că au de luat bani unii de la alţii. Trei oameni, doi bărbaţi şi o femeie au murit. Poliţia a împânzit localitatea şi criminalii au fost prinşi la scurt timp de la comiterea crimei, potrivit România TV.
Cei trei suspecţi implicaţi în tripla crimă din judeţul Arges au fost prinşi şi conduşi la audieri. Primele date arată că victimele au fost atacate de fostul concubin al tinerei şi de un frate al acestuia, iar după comiterea agresiunii, suspecţii au fugit, fiind identificaţi de poliţişti într-un filtru rutier spre localitatea Dragoslavele. Este al doilea caz de crimă la Stoeneşti de Argeş în mai puţin de o săptamana, iar ancheta a fost preluată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. Între familiile Tinca şi Durleci din comună Stoeneşti din Argeş există de ani buni o stare conflictuală. Membrii celor două familii, vecini şi în acelaşi timp şi rude, se certau mereu şi totul se termină cu bătăi crunte. Pe masa anchetatorilor se află mai multe dosare de cercetare în care părţi sunt membrii celor două clanuri. Pe marginea stării conflictuale şi a unei sume de bani, noaptea trecută s-a iscat un nou scandal care a degenerat.
După ce s-au bătut,romii au pus mâna pe cuţite şi şi-au făcut dreptate cum au crezut ei de cuviinţă. În urmă au rămas trei cadavre. O femeie şi doi bărbaţi au picat răpuşi după ce au primit lovituri de cuţit. Cel care a dat loviturile mortale a reuşit să fugă, scăpând astfel de furia familiei decedaţilor. Imaginea de la Stoeneşti e sumbră: un cadavru într-o casă, iar celelalte două pe uliţă. Când au realizat scandalagiii ce s-a întâmplat au sunat la 112 să ceară ajutor, însă pentru cei trei era prea târziu, erau decedaţi. Scandalul s-a intensificat, iar urletele şi jalea pe uliţă unde locuiesc cele două familii sunt de nedescris, de aceea zeci de jandarmi, poliţişti şi mascaţi sunt acolo pentru a potoli spiritele. Criminaliştii au demarat cercetările în acest caz urmând să stabilească, în urmă anchetei, ce anume a condus exact la producerea crimelor şi cine se face vinovat de moartea celor trei. Cadavrele au fost transportate, pentru efectuarea necropsiei, la Serviciul de Medicină Legală Argeş.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un botoșănean a devenit viral după ce „și-a parcat” BMW-ul direct pe pârtie – VIDEO
Oana Sava
Dec 27, 2024
Realitate virtuală în comuna lui Eminescu, școli moderne în care fiecare elev are laptop
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Iftime nu are modele în fotbal: Nu vreau să fiu patron ca Șucu / Becali nu a plătit brandul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile