Deși adeseori îi privim de sus, iată că frații moldoveni ne-au mai luat-o înainte în unele privințe.
La întâlnirea de lucru de la Primărie, cu clusterul regional a fost și Alexandru Jolondcovschi, un moldovean cu dublă cetățenie, bun prieten cu botoșăneanul Gelu Tofan.
Din 2011 colindă ambele maluri ale Prutului pentru activități comune și concrete. Este profesor universitar și doctor în filozofie, a avut și funcții de stat până la nivelul de ministru al mediului și a lucrat 10 ani în Banca Mondială pentru că nu a vrut să colaboreze cu comuniștii.
„Am creat acest program, noi, fără nici un ajutor de la Guvern, acest program care ni l-am ridicat la nivel de politică. Din 30 de întreprinderi înregistrate în județul Botoșani și nu numai sunt investitori din Republica Moldova și Bucovina. Mă bucură acest fapt, el astăzi vine în contextul discuției dv. M-am stăruit să fac acest drum astăzi, să vă spun că noi vrem să venim în acest cluster”,
Alexandru Jolondcovschi
Basarabenii sunt deja asociați și s-au dezvoltat mult mai mult decât am făcut-o noi. Abia astăzi la Botoșani s-au întreprins demersuri ferme pentru asocieri masive pentru dezvoltarea regională.
În Republica Moldova:
„Pentru noi basarabenii este deja ceva cunoscut. Aveți în fața dv. președintele unei asociații, eu sunt președintele Uniunii Asociațiilor de Culturi Nucifere. Noi am creat o industrie întreagă și totul a plecat de la ideea mea. Asta ne-a dat forță și suntem pe locul trei în Europa, numai asociindu-ne”,
Alexandru Jolondcovschi
Moldovenii se laudă și cu livezi care se întind pe zeci de mii de hectare dar și cu parcuri industriale înființate cu greu, ceea ce la Botoșani lipsește aproape cu desăvârșire.
Culmea este faptul că, în privința nucilor de exemplu, care se spune că sunt „moneda națională” a Moldovei, modelul a fost aplicat după legea nucilor care a fost dată în România undeva prin anii 1930, însă nu a fost mai apoi aplicată. Românii au fost deschizătorii de drumuri, moldovenii sunt cei care trag foloase, pentru că, cei dintâi nu au mai fost în stare să facă și treabă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024