Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu susţine că se află în situaţia în care a ajuns să regrete faptul că l-a propus pe Viorel Iliuţă pentru funcţia de viceprimar al municipiului Botoşani în cadrul negocierilor din USL pentru împărţirea funcţiilor. Şeful CJ a afirmat că ar fi făcut mai multă treabă în fruntea judeţului dacă ar fi făcut echipă cu Gheorghe Sorescu şi Viorel Iliuţă.
Asta ar fi însemnat ca social democraţii să conducă în bloc Primăria Botoşani iar structura de conducere din PNL să revină liberalilor. „
Eu cu vicepreşedinte Sorescu şi un Iliuţă nu prea mă durea capul aici. Dacă ştiam dădeam amândoi viceprimarii la PSD şi noi luam eu doi vicepreşedinţi aici şi terminam bâlciul şi le votam ce vroiau ei ca să nu mai am atâtea discuţii cu ei şi gata. Şi luam pe Iliuţă aici şi mergeau treburile ca pe roate”, a declarat
Florin Ţurcanu.
Drept urmare, şeful CJ susţine că va încerca să propună PSD-iştilor să-şi numească o persoană în locul lui Viorel Iliuţă, iar postul deţinut de Paul Pavăl să fie preluat de un liberal. „
Cred că se poate lua şi asta în calcul, dacă pleacă Iliuţă de acolo, vă dau amândoi viceprimarii, daţi-ne vicepreşedinţii şi gata faceţi ce vreţi, nu mă interesează, eu nu pot să fiu parte la nişte acţiuni care nu pot fi dezbătute. El a plecat de la firma privată de la Iaşi de la 68 de milioane în mână şi a venit aici la 30 şi în loc să aibă satisfacţie pleacă seara acasă supărat. Azi supărat, mâine supărat, poimâine supărat, până când? El este un om care a condus toată viaţa nu poţi să-l laşi să taie frunză la câini”, a mai spus
Ţurcanu.
Primarul Ovidiu Portariuc nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima un punct de vedere în acest sens.
CITEŞTE:
Viceprimarul Iliuţă ar putea pleca din Primărie - AFLĂ unde