Holograf a încheiat programul artistic din prima seară dedicată inaugurării Parcului de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa cu un public cald care a rămas până la miezul nopții aproape de scenă.
Mii de oameni au ajuns la Cornișa, unii pentru spectacole, alții pentru a se bucura efectiv de obiectivele din complex sau pentru a servi ceva la terase.
Cei din fața scenei au cântat alături de Dan Bitman piesele binecunoscute și au făcut o atmosferă de neuitat rprin sute de luminițe de la telefoanele mobile. Artistul a lăudat complexul de agrement de la Botoșani despre care a spus că este cel mai tare din România și a promis că are în plan, ca la vară, să testeze râul de rafting.
Holograf i-a încântat pe botoșăneni cu cele mai cunoscute piese pe care le-au lansat pe piață, de la „Ți-am dat un inel”, la „Vine o zi”, „Primăvara începe cu tine” sau „Banii vorbesc”.
Seara s-a încheiat cu foc de artificii.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024