S-a definitivat lista artiștilor care vor concerta în cele două zile la Festivalul național Nord-Est Folk, pe 23-24 mai, Vocea Dorohoiului.
Formația dorohoiană Fără Zahăr va concerta anul acesta, acasă. Ei au fost invitați și vor să încânte publicul mai bine de două ore. În prima seară, vor urca pe scena de la Sala Teatrului, Vasile Mardare din Timișoara și botoșăneanca Ștefania Iacob, urmați de Puiu Crețu.
Onorariul tinerei artiste va fi achitat de o asociație din Oradea. În seara de gală este programat să destindă atmosfera Marius Matache, care va fi cel mai probabil și prezentatorul acestei ediții de festival, după care va urma trupa Fără Zahăr.
Onorariul artiștilor din afara municipiului este același pentru fiecare, de 1.147 lei și va fi achitat din bugetul alocat de Centrul de Creație.
Cei de la Fără Zahăr nu au cerut nici masă, cazare sau transport, doar achitarea sumei de 2.000 de lei către asociație, fonduri prevăzute din bugetul local dorohoian. Prețul unui bilet este de 10 lei, ambele seri 20 de lei. Biletele se vor găsi începând cu data de 8 mai, la Casa de Cultură Dorohoi.
Două amicale cu echipe din Republica Moldova pentru FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Botoșăneanca Simona Radiș desemnată sportiva anului 2024
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Cea mai bună! O tânără din Botoșani premiată în cadrul Galei Excelenței în Asistență Socială
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
AZI DIMINEAȚĂ: Mașină izbită într-o casă, proprietarul a făcut atac de panică
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile