Jumătate dintre părinţii români tratează durerea şi febra copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani cu medicamente nepotrivite vârstei acestora, arată cel mai recent studiu făcut de Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF).
Concret, pentru 22% dintre părinţi cea mai mare temere vizavi de copiii lor este apariţia unei boli care le-ar putea pune în pericol starea de sănătate, urmată de temeri legate de siguranţa copilului şi stabilitatea financiară. Documentul arată că cele mai frecvente afecţiuni ale copiilor sunt infecţiile respiratorii. Nu mai puţin de 88% din copii răcesc în fiecare an, mai mult de o treime chiar şi de două, trei ori pe an.
Însă ceea ce îi pune în dificultate pe părinţii care au copii cu vârsta de peste şapte ani e faptul că nu există opţiuni în materie de analgezice şi antipiretice special concepute pentru această categorie de vârstă. Prin urmare, doi din zece părinţi le administrează copiilor tratamente pentru o categorie de vârstă mai mică.
Câţi părinţi duc copilul la medicul de familie Şi toleranţa copiilor la administrarea de medicamente reprezintă o provocare pentru părinţi: 30% dintre copiii cu vârste de peste 7 ani acceptă mai uşor tratamentul dacă are gust plăcut, iar 15% apreciază uşurinţa la înghiţire. Principalele temeri ale părinţilor, atunci când copilul se confruntă cu infecţii respiratorii, sunt episoadele de febră (52%) şi riscul de complicaţii, precum pneumonia (44%), potrivit jurnaliștilor de ziarul Adevărul.
Tocmai din acest motiv, şapte din zece părinţi merg cu copilul la control la medicul de familie sau la medicul pediatru în cazul în care acesta trece printr-un un episod de boală. În acelaşi timp, o cincime din părinţi le administrează micuţilor medicamente deja testate, care au funcţionat şi în alte episoade de boală. Doar un părinte din zece încearcă, pe cât posibil, să îşi lase copilul să depăşească episodul de boală, fără medicamente. Medicamente alese la recomandarea farmacistului Atunci când vine vorba de tratament, o proporţie majoritară de părinţi (94%) aleg medicamente doar la recomandarea medicului sau farmacistului, iar pentru 10% dintre aceştia contează ca medicamentele respective să fie şi o marcă de încredere.
Pe lângă faptul că doza nu este, de cele mai multe ori, potrivită categoriei de vârstă, şi toleranţa copiilor la administrarea medicamentelor reprezintă o problemă pentru aproximativ 60% dintre părinţi. O treime dintre aceştia susţin că singura condiţie cu care copiii lor acceptă medicamentele este ca acestea să aibă un gust plăcut, iar 15% spun că le acceptă doar dacă sunt uşor de înghiţit. 15% dintre părinţi susţin că îşi conving foarte greu copiii să accepte orice fel de medicament.
Citește și: Criză! Pastilele care-i țin în viață lipsesc din spitale, botoșănenii afectați cu sutele de situație
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile