Comisarii de la Garda Financiară au efectuat o serie de verificări în luna februarie a acestui an în urma cărora au fost depistate un număr de trei societăţi comerciale care au adus un prejudiciu la bugetul de stat care depăşeşte suma de 100.000 de lei. Împotriva administratorilor acestor firme comisarii au efectuat sesizări penale urmând ca, aceste cauze să fie soluţionate de procurori.
În urma verificărilor făcute de comisari, unul dintre agenţii economici care avea ca profil de activitate domeniul transportatorilor a fost depistat că a reținut dar nu a virat la bugetul de stat, în termen de 30 de zile, de la scadență, sume ce reprezintă impozite și contribuții cu reținere la sursă, rezultând un prejudiciu cauzat bugetului de stat în valoare de peste 47.000 de lei. Următorul pe listă a fost un operator economic care se ocupă cu plasarea forţei de muncă şi care în decursul anului 2010 a înregistrat în evidenţa contabilă facturi fiscale care nu sunt confirmate de furnizorii menționați, fapt ce a dus la calcularea unui prejudiciu de aproape 55.000 de lei.
Sesizare penală a fost formulată de comisarii Gărzii Financiare și în cazul unui patron care administrează o societate de comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi care în perioada 2008-2012 nu a înregistrat în contabilitate veniturile realizate din activitatea desfășurată, fiind calculat un prejudiciu de peste 47.000 de lei. “
Comisarii Gărzii Financiare Botoșani au constatat un prejudiciu total de 117.718 lei cauzat bugetului de stat de către cele trei firme. În acest sens, au fost întocmite sesizări penale care au fost înaintate organelor specializate", a declarat
Cristian Calimandruc, comisar șef al Secției Botoșani a Gărzii Financiare.
CITEŞTE:
Patroane de la aceeaşi firmă anchetate pentru învârteli cu banii statului