Aseară, în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Poliţiei oraşului Filiaşi au fost sesizați de către o tânără de 19 ani, din comuna Brădeşti, Dolj, ospătar la un restaurant, despre faptul că a fost înşelată cu suma de 160 de lei de către o femeie.
Imediat după comiterea faptei persoana în cauză a părăsit zona restaurantului cu un autoturism de culoare albastră înmatriculat în străinătate, potrivit ziarului gds.ro
În baza informațiilor furnizate de partea vătămată, la scurt timp, în orașul Filiași, polițiștii au identificat un autoturism care corespundea descrierii. Astfel, vehiculul a fost oprit pentru control, la volan fiind identificat C. Suraj, care era însoţit de G. Persida, de 34 de ani, ambii din municipiul Botoșani.
Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că femeia de 34 de ani i-a solicitat părții vătămate două băuturi energizante, înmânându-i o bancnotă de 200 de ei. După primirea restului de 180 de lei, suspecta a înapoiat cele două energizante, solicitând să-i fie restituită bancnota de 200 lei, moment în care, profitând de neatenţia ospătăriţei, după ce a primit bancnota înapoi şi-a substituit și suma de 160 lei.
Prejudiciul a fost recuperat şi predat doljencei, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Vezi ce poți face când alții se bucură de Dragobete, dar tu nu ai pereche
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
ULTIMĂ ORĂ: Un copil de un anișor și doi adulți răniți într-un accident produs de un șofer începător
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
ANUNȚ Primăria comunei Mihai Eminescu: Programul de ridicare a deșeurilor din poartă-n poartă
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
RAR, avertisment pentru șoferii care își repară mașinile în ateliere clandestine
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile