Tupeul preşedintelui PNL Botoşani creşte de la o zi la alta. Pe fondul tensiunilor acumulate cu privire la mult discutata rupere a alianţei cu PDL din Consiliul Judeţean, Florin Ţurcanu devine, cel puţin declarativ, tot mai insubordonabil.
Întrebat despre conţinutul concret al discuţiilor purtate miercuri cu Crin Antonescu şi dacă acesta i-a impus reconfigurarea alianţei din CJ şi revocarea hotărârii prin care s-au alocat banii către primării, deputatul a fost cît se poate de ferm.
„La Botoşani eu sunt preşedinte şi iau deciziile împreună cu Biroul Politic Judeţean, nu hotărăşte altcineva. Crin Antonescu nu poate să ia decizii peste mine şi Biroul Politic Judeţean”, a afirmat
liderul judeţean al liberalilor pentru
RealitateaDorohoiană.ro. Potrivit acestuia, Crin Antonescu i-ar fi sugerat să se întîlnească sîmbătă la Botoşani cu Victor Ponta, cu ocazia vizitei efectuate de preşedintele PSD în judeţ.
„Dacă voi fi liber, este posibil să mă întâlnesc cu preşedintele PSD”
El nu este însă tocmai decis să aibă o întrevedere cu şeful social-democraţilor.
„Când mă întorc de la Bucureşti în aceste zile urmează să mă întâlnesc cu dl.senator Marcu şi să discutăm. Pe de altă parte, preşedintele nostru, Crin Antonescu, mi-a spus când am vorbit cu el că, Ponta i-ar fi cerut să aibă o întâlnire cu mine, sâmbătă, când va veni la Botoşani. O să văd, doar dacă voi fi liber, este posibil să mă întâlnesc cu preşedintele PSD, să analizăm situaţia”, a mai declarat
Florin Ţurcanu. În opinia acestuia este prematur să se discute despre înlocuirea vicepreşedintelui Cristian Achiţei şi o nouă atribuire a fondurilor pe localităţi.