Femeile din PSD şi-au continuat şirul de acţiuni umanitare derulate cu ocazia zilei de 8 Martie la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială Leorda. Pe lângă flori şi felicitări, social-democratele au oferit tot ceea ce este necesar pentru a le face pe aceste d-ne în vârstă să zâmbească şi să uite pentru câteva clipe de grijile cotidiene. Au stat de vorbă cu ele şi le-au ascultat impresionantele poveşti de viaţă.
Din cele 68 de persoane care locuiesc în acest centru 46 sunt femei, cea mai tânără are vârsta de 37 de ani, iar cea mai în etate 99 de ani. Unele dintre ele locuiesc aici de peste două decenii şi au acceptat viaţa în centru ca pe o familie numeroasă, conform celor declarate de Mariana Huţu, şefa centrului.
„Am dorit cu tot respectul pe care îl purtăm acestor persoane, să le transmitem cele mai calde urări de sănătate, de înţelegere şi de fericire. Să le ajute Dumnezeu şi să le dea puterea de care au nevoie să depăşească toate necazurile de zi cu zi. Mulţumim pe această cale d-nelor din organizaţia noastră care au fost prezente şi s-au implicat în realizarea acestui eveniment”, a declarat
Doina Federovici, preşedintele OF PSD Botoşani. Acţiunea survine celei din week-end, când femeile din PSD au sărbătorit două bătrâne de 101 ani din judeţ.