Plecată de la Botoșani și stabilită la Sibiu, Raluca Turcan, unul dintre liderii liberali a emis mai multe solicitări în spațiul public.
Partidul Național Liberal a solicitat conducerii Camerei Deputaților convocarea unei sesiuni extraordinare pentru audierea ministrului Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, a anunțat vineri, într-o conferința de presă, liderul deputaților PNL Raluca Turcan, transmite Agerpres.
De asemenea, PNL a înregistrat la conducerea Parlamentului cererea că, odată convocată sesiune extraordinară, să fie audiat și Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.
Turcan a precizat că PNL a cerut și numirea unui nou Consiliu de Administrație la Societatea Română de Radiodifuziune.
Premierul Mihai Tudose a anunțat, în urmă cu patru zile, că a cerut sesiune extraordinară parlamentară pentru a se adopta un proiect de lege prin care ELCEN să treacă în subordinea Primăriei Capitalei, astfel încât să se rezolve problemă încălzirii din București.
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile