Să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic. Cam aceasta ar fi concluzia, Raluca Turcan anunțând că salariile bugetarilor nu vor fi micșorate. Însă nu la fel stau lucrurile când vine vorba despre sporuri.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a vorbit luni seara despre legea salarizării unitare și modul în care Guvernul analizează sporurile acordate în sistemul bugetar. Turcan a precizat că scopul nu este de a le face rău bugetarilor, ci de a crea echilibru și motivare.
”Aș propune să privim paharul așa cum este, pentru că de prea multe ori s-a încercat o cosmetizare a realității. De câte ori nu s-a vorbit despre sporuri care, în loc să fie motivatoare, au ajuns să fie privite mai degrabă ca un dat în cazul funcționarilor publici?! Un spor trebuie să fie dat fie pentru un anumit tip de muncă, fie pentru a fi motivant, ambele scopuri ducând la eficiența instituției.
Pe partea de salarizare, ce e cert în momentul de față este că salariile din sistemul bugetar vor rămâne la nivelul de anul trecut. Nu se operează diminuări. Suntem într-un plin demers de modificare a legii salarizării unitare, care numai unitară nu este, pentru a aduce echilibru și eficiență”, a spus ministrul Muncii la Realitatea TV.
Raluca Turcan a explicat că, în privința sporurilor, unele excepții au devenit reguli. Variantele luate în calcul sunt fie acordarea sporurilor în sume fixe, fie eliminarea lor, fie creșterea, în unele cazuri. Printre cele propuse pentru eliminare, ministrul Muncii a menționat sporul de calculator și cel de confidențialitate.
”Sunt categorii de bugetari care muncesc foarte mult și, în același timp, care lucrează în condiții dificile, aceștia trebuie sprijiniți. Când luăm la puricat sporurile anapoda, le acordăm în sumă fixă sau le vom elimina. Scopul nu este să facem rău bugetarilor, ci ca, în sistemul public, cei care lucrează să fie motivați și recompensați pe măsura muncii lor, astfel încât instituția în care lucrează să servească interesul public. Am constituit un grup de profesioniști la nivelul ministerului, cuantumul sporurilor este destul de mare și sunt diferite la fiecare categorie profesională.
Sporul de șef – de conducere, în orice țară, în sistemul public se acordă. Sporul de calculator nu ar trebui să existe, vom propune eliminarea, la fel și pentru sporul de confidențialitate. Confidențialitatea este o rigoare a legii”, a explicat ministrul.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024