Bugetul în creştere al societăţii Nova Apaserv datorită proiectelor cu finanţare europeană uriaşă l-a determinat pe preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu să se asigure că, partea economică de la vârful companiei va fi asigurată de un profesionist.
Nu a căutat prea mult şi l-a găsit în rândul liberalilor de la Botoşani în persoana fostului comisar şef de la Garda Financiară, instituţie recent desfiinţată.
„
De la bancă a mers în zona asta a controlului şi la fel a demonstrat că nu a fost pătat niciodată, nici în presă, nici pe la Parchet, că a făcut, că a luat…Ceea ce înseamnă că moralitatea şi structura lui de profesionist îl recomandă şi acolo la societate avem nevoie de oameni integri, de oameni corecţi care să apere bugetul unităţii şi care de la o lună la alta va fi foarte mare. Vorbim de sute de milioane de euro”, a declarat
Florin Ţurcanu, preşedintele CJ.
Şeful judeţului a mai explicat că sumele consistente care vor intra de la Uniunea Europeană în conturile regiei de apă implică o extrem de mare responsabilitate pentru cei care le gestionează şi, în caz de neprofesionalism, pot avea repercusiuni nedorite.
[[banner]]
„Nu ne putem juca cu banii pentru că aici putem primi şi corecţii financiare dacă nu gestionăm foarte bine sumele şi pot apărea şi alte situaţii care nu cred că sunt plăcute pentru mine. Şi atunci am încredere, Corneliu Mihai fiind acolo Cîrlan va asigura stabilitatea şi siguranţa societăţii şi cred că şi încredere din partea cetăţenilor dar şi frică pentru angajaţi din partea unui om care nu se joacă cu vorbele”, a încheiat
Florin Ţurcanu.
Pe de altă parte, directorul general al companiei de apă a primit credit din partea conducerii CJ să demonstreze că-şi merită locul în echipa directorială de la Apă, până la finele anului în curs.
(G.E.)
CITEŞTE:
Corneliu Mihai prezentat oficial director la "Apă"; are deja un punct cheie