Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu a format o comisie din care fac parte salariai ai instituţiei pe care o conduce şi care să se ocupe de reorganizarea celei mai mari unităţi a judeţului, Spitalul Judeţean Mavromati. Scopul acestui demers este evident de reducere a unor cheltuieli.
Comisia îşi va începe activitatea de marţi, 30 iulie 2013 urmând ca ulterior să prezinte un plan de reorganizare care să fie trimis către Ministerul Sănătăţii.
„Am format o comisie format din jurist, un angajat de la resurse umane, unul de la buget, doi auditori, secretarul CJ conduce această comisie care se va deplasa începând de mâine în Spitalul Judeţean să analizeze şi să întocmească un plan de reorganizare a spitalului pentru a putea face reduceri de 10 miliarde de lei pe lună ca să putem acoperi deficitul de 8 miliarde şi să putem avea un plus de 2 miliarde”, a declarat
Florin Ţurcanu.
Cu suma de 200.000 de lei care ar rezulta în urma procesului de reorganizare, unitatea spitalicească îşi va putea achita o parte dintre datoriile către furnizori sau utilităţi. Măsurile de reorganizare ar putea însemna chiar dispariţia unor secţii, situaţie care ar duce la efectuarea economiilor.
„Vă dau un exemplu, la Psihiatrie am trei locaţii, aş putea renunţa la două şi asta ar însemna să am mai puţini paznici, mai puţin personal. Asta e viaţa, eu am de ales să închid un spital sau să aloc pentru pacient doar 14% şi 86% să dau pentru salariile angajaţilor. Spitalele din judeţ sunt în folosul pacienţilor, nu în folosul angajaţilor”, a mai spus
şeful CJ. Florin Ţurcanu a declarat că, din informaţiile pe care le deţine, spitalul ar avea în total 48 de secţii, unele dintre acestea având personal 100% dar un grad de ocupare a paturilor de doar 38%, lucru care i se pare nefiresc.
CITEŞTE:
Şeful CJ pune săptămâna asta director nou la Mavromati