Şeful CJ Botoşani susţine că nu putea schimba data deoarece avea deja contracte semnate şi crede că nu are nevoie de autorizaţie de la
Primăria Botoşani atât timp cât manifestarea se va ţine pe un teren privat. Organizatori principali vor fi Centrul Judeţean de Conservare a Patrimoniului şi Culturii Tradiţionale şi Camera Agricolă, instituţii din subordinea CJ Botoşani.
„Vă asigur că va fi un târg foarte frumos, foarte bine organizat. Îmi pare rău că şi alţii vor să facă târgul în aceeaşi zi. Măcar din respect pentru cetăţeni şi pentru un om care a pus suflet acolo, la Popăuţi, şi care a făcut tot ce înseamnă gardurile alea pe acolo şi toate alea, că aşa-i corect şi normal dacă respectăm fermierii, ar trebuie să-l organizeze în altă zi. Noi avem acest angajament de foarte mult timp, l-am informat pe dl care doreşte să organizeze în acelaşi timp târgul că noi avem nişte angajamente făcute, nişte contracte, nişte avansuri şi nu putem amâna târgul”, a afirmat
Florin Ţurcanu.
[[banner]]
Acesta a evitat să pronunţe numele celui care conduce
Staţiunea de Cercetare Popăuţi şi care, teoretic, încă îi este coleg de partid.
ACR Botoşani este condus de Dumitru Ghiţun, fost consilier judeţean PSD.
„Da’ de ce trebuie autorizaţie, ce, e proprietatea lui? O să ne dea amendă. O să solicităm autorizaţie. Dacă nu o să ne dea, o să ne dea amendă”, spus
Florin Ţurcanu despre autorizarea manifestării de către municipalitatea botoşăneană.
Şeful CJ Botoşani contează pe implicarea mai multor asociaţii de fermieri din judeţ în organizarea Târgului Agro-Zoo.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Nechifor face târg la Popăuți fără PNL: Să fie un eveniment agricol şi nu unul politic